Creativitatea se aseamănă foarte mult cu agricultura.
Artistul este ca un sol fertil, pe care cresc tot felul de plante, care dau cele mai gustoase fructe și legume. Bineînțeles, solurile diferă între ele, și fiecare e cu plantele lui. Nu poți cere de la o pășune montană să îți dea orez... chiar dacă acolo cresc cele mai bune afine!
(exemplu: eu fac ilustrații de cărți pentru copii, nu mă mai contactați pentru modele de tatuaje horror).
Deci în primul rând trebuie ales solul potrivit pentru ce-ți dorești - e plin de artiști în lumea asta, alege-l pe cel care simți că se potrivește cel mai bine cu povestea ta!
Iar ca și în agricultură, totul pornește de la semințe (idei) - care au nevoie de un sol bun (sufletul artistului), de ocrotire, umezeală, ca să încolțească, apoi de lumina, îngrășământ, mult soare și multă iubire! Dar cel mai important... de timp. Fiecare sămânță, în funcție de soiul ei, are nevoie de mai mult sau mai puțin timp.. artistul îți poate spune cu exactitate un termen.
Atunci când ai pus semințele în pământ, nu stai să "păzești" grădina, să vezi dacă a ieșit ceva (din 2 în 2 zile) - ele nu ies din pământ când vrei tu, ci când sunt ele pregătite să iasă. La început, apare o frunzuliță.. apoi încă una... și așa, treptat-treptat, se dezvoltă o plăntuță de toată frumusețea!
Nu mai poți de curiozitate și totuși vrei să guști mai devreme, vrei să vezi ce gust au roadele din grădina artistului? Poți alege dintr-un coș maaare cu fructe și legume, de toate soiurile, din anii trecuți! Se numește portofoliu ;)
Dacă totuși nu vrei să înțelegi lucrul ăsta și începi să tragi de frunze pentru că ești nerăbdător să guști din roadele semințelor tale, atunci nu faci altceva decât să îngreunezi și să încetinești procesul - frunzele se vor rupe, iar planta se va dezvolta mai greu și va avea de suferit.
.
.
.
În ceea ce mă privește, la începutul unui proiect, "la suprafață" nu se vede mare lucru. Merg pe munte, exersez TaiChi, gătesc (apropo de asta, tocmai am găsit un articol drăguț despre legătura între mersul pe munte și creativitate :D ). Iar ideile sunt undeva acolo, în fundal - germinează.
Apoi, după un timp, încet-încet, ele încep să încolțească. La început apare o schiță, apoi încă una. Bineînțeles, când mă simț pregătită să "ies la suprafață", atunci și clientul vede schițele și de acolo încolo, putem schimba direcții sau detalii dacă este cazul.
Pe măsură ce trece timpul (adică termenul se apropie), plăntuța devine din ce în ce mai puternică - schițele din ce în ce mai bine conturate, compozițiile finalizate, și încep să lucrez la detalii. Detaliile sunt ca și frunzele din coroana pomului :) fiecare își ia locul la timpul potrivit.
În cele mai multe cazuri, majoritatea desenelor sunt făcute în ultima treime din perioada stabilită. Nu de lene, ci datorită procesului natural de maturizare a ideilor.
Cu cât sunt întrebată mai des, "ce se întâmplă", cu atât ideile vin mai greu.
Sunt foarte rare cazurile în care o poveste sau o idee mă inspiră atât de tare, încât să apară ceva instant (o schiță sau ceva - și chiar dacă apare, e foarte probabil să fie irelevantă - adică până la final să fie modificată foarte mult).
Asta sunt eu. Poate alții sunt mai rapizi, sau mai constanți în lucru (se apucă de azi și lucrează câte puțin în fiecare zi, până termină), sau poate alții sunt mai... De fapt nu contează ce fac alții.
Aici pe pagina mea, mă simt datoare să îi avertizez pe toți cei care sunt nerăbdători:
Lucrurile bune au nevoie de timpul lor.
Ah și tot apropo de tema postării..... Zilele trecute m-am întâlnit cu o colegă ilustratoare, căreia i-am povestit plină de năduf de modul meu de lucru (crezând că sunt singura ciudată care lucrează așa), și de ideea de a posta analogia cu agricultura. Surpriza? foarte mare când mi-a spus că e normal să se întâmple așa - că și ea face la fel, și că majoritatea artiștilor autentici își iau un timp de gândire înainte de a se apuca de lucru la un proiect nou.
Și mi-a mai spus următoarea poveste (pe care nu o găsesc pe internet, așa că o scriu din amintiri. dacă cineva știe unde o pot găsi, îi rămân profund recunoscătoare):
"Un împărat chinez a vrut să angajeze un pictor la curte, care să îi decoreze palatul în fel nemaivăzut. Dar pentru că nu știa pe cine să aleagă, a chemat toți pictorii din imperiu, pentru a vedea care din ei ar fi mai priceput. Și le-a spus tuturor că își dorește un tablou și le-a dat un subiect, spunând că acela care va face cea mai frumoasă pictură, va fi angajat să picteze întreg palatul.
După ce a terminat de vorbit, repede toți pictorii au început să își scoată culorile, pensulele, să întindă pânzele, și să picteze de zor. Doar unul, stătea cu privirea pierdută, gândindu-se cum ar fi mai bine să abordeze subiectul - cum să fie compoziția, ce culori să folosească? Să picteze pe pânză dreptunghiulară, sau poate pătrată? Sau poate lungă, sau poate lată?
În acel moment, împăratul le-a spus tuturor că pot pleca acasă, că el și-a găsit omul. Motivul?
"Acesta este un artist autentic! Voi toți ceilalți.. sunteți doar meșteșugari..."
No comments:
Post a Comment